Deputatul Iurie Păsat (PAS) a murit la vârsta de 51 de ani, luni, 5 august 2024. Potrivit datelor, decesul vicepreședintelui Comisiei de Agricultură și Industrie Alimentară ar fi survenit în urma unui șoc anafilactic. Informațiile se regăsesc mai jos, în articol.
În cursul zilei de luni, 5 august 2024, o altă personalitate din lumea politică s-a stins din viață. Iurie Păsat, în vârstă de 51 de ani, deputat PAS (Partidul Acțiune și Solidaritate) a avut parte de un sfârșit tragic. Potrivit informațiilor, bărbatul s-ar fi stins din viață în urma unui șoc anafilactic. Șocul ar fi fost cauzat de înțepăturile de viespi. Pe rețelele de socializare, reprezentanții partidului din care făcea parte au transmis mesaje de condoleanțe către familie și apropiați. Deputatul făcea parte din Parlamentul Republicii Moldova.
„Cu mare durere în suflet anunțăm decesul colegului nostru, deputatul Iurie Păsat, vicepreședinte al Comisiei agricultură și industrie alimentară. Decesul a survenit azi dimineața, din cauza unui șoc anafilactic provocat de înțepături de viespe.
Iurie Păsat a fost un coleg dedicat, muncitor, integru. De-a lungul anilor, s-a dedicat comunității, inclusiv în calitatea sa de primar al satului Bălceana.
Exprimăm cele mai sincere condoleanțe familiei și celor apropiați și le suntem alături în aceste momente foarte grele”, se arată în postarea reprezentanților PAS, pe Facebook.
Vezi și Doliu în lumea presei! A murit Radu Bogdan
Iurie Păsat, deputat PAS, a fost primar al satului Bălceana. Din anul 2016, era membru PAS, iar în anul 2020 devenise președintele Ligii aleșilor locali PAS din raionul Hîncești.
Conform ziarulnational.md, bărbatul ar fi fost înțepat de viespi în apropiere de locuința sa, în hangar. Acolo, familia deputatului îți depozita tehnica agricolă. La fața locului a fost trimis echipajul medical. Bărbatul nu a mai putut fi salvat în urma șocului anafilactic pe care l-a suferit. Anul trecut, deputatul a fost înțepat de viespe, însă a fost salvat de echipajul medical, potrivit unui localnic. În data de 9 august, peste doar câteva zile, bărbatul urma să împlinească vârsta de 52 de ani. Era căsătorit și tatăl a trei copii.
Sursă foto: Facebook, Pixabay